Scriindu-şi numele pe un desen făcut de el, copilul îşi declamă abilităţile şi calitatea de autor. O semnatură personală ne certifică şi protejeaza identitatea. O inima şi două iniţiale scrijelite în trunchiul unui copac marchează o relaţie şi speranţa că va fi una de durată.

Există în om o dorinţă înnăscută de a-şi revendica proprietatea. Poate că o face din mândrie, din lăcomie, din nevoia pragmatică de a-şi proteja bunurile, sau din dorinţa şi speranţa de permanenţă, de nemurire. Logo-ul este o extensie a faptelor prin care omul îşi exprimă calitatea de proprietar. Unealta prin care toate motivaţiile enumerate mai sus trec din spaţiul personal în cel colectiv, este logo-ul.

Antichitate
Ideea de a folosi un semn distinctiv pentru a declama proprietatea nu este o invenţie nouă. În Egipt şi Mesopotamia cărămizile erau marcate pentru a indica locul construcţiei unde urmau a fi folosite. În Roma, cărămizile erau însemnate cu marca producătorului, locul de origine şi destinaţia finală. Practica de a folosi mărci pentru a identifica obiectele a continuat cu obiectele de uz casnic, obiecte decorative şi arme. Aceste mărci erau de obicei un singur rând de litere în linie dreaptă sau aşezate pe o curbă sau cerc. Cu timpul au fost încorporate în simbol imagini figurative ca frunze de palmier sau lauri. Ele nu erau însoţite şi de sloganuri, deşi obiecte însemnate cu expresia „Felix Roma” (Fericita Romă) sunt întâlnite des.

Evul Mediu
Populaţia Europei medievale era în mare parte analfabetă; astfel marca îndeplinea rolul unei semnături. Societăţile analfabete tind către practici şi cunoştinte secrete. Zidarii medievali, de exemplu, şi-au dezvoltat un set complex de ritualuri folosind cuvinte şi un comportament special. Se recunoşteau unul pe celălalt prin statul cu picioarele în unghi drept, prin saluturi şi prin anumite coduri vestimentare. Dorinţa lor de a păstra o societate secretă a dus la sistemul lor de simboluri, bazate pe forma grafică a crucii.

1457
Inventarea tiparului a creat profesia de tipograf. Primele cărţi tipărite erau însă considerate inferioare manuscriselor şi astfel nu exista dorinţa de a revendica proprietatea asupra produsului. Pe măsură ce nevoia şi aprecierea pentru cărţile tipărite a crescut, tipografii au început sa îşi însemne produsele. În 1480 în Veneţia, Nicola Jenson şi Giovanni da Colonia au introdus prototipul simbolului cu globul şi crucea. Semnificând pământul plus credinţa, el e devenit una din cele mai tipice forme folosite pentru primele mărci ale tipografilor.

1740
În 1740 prima fabrică producătoare de porţelan de Sevres s-a înfiinţat la Vincennes în Franţa. Douăzeci de ani mai târziu, s-a emis un decret care să îi asigure Regelui Franţei monopolul asupra producţiei de porţelan. Fiecare exemplar era marcat cu grijă cu simbolul fabricii. Succesiunea regimurilor a dus la continua redesenare a mărcii, similar modului în care astăzi mărcile corporatiste sunt redesenate odată cu numirea unui nou director executiv.

1947
Revoluţia Industrială a crescut valoarea identificării, şi mărcile înregistrate au devenit critice pentru recunoaşterea vizuală. După 1950, folosirea mărcilor s-a schimbat radical. Corporaţiile multinaţionale cu o gamă largă de produse au început să utilizeze logo-ul ca o unealtă pentru păstrarea unui mesaj coerent. Folosirea extinsă a logo-ului de către un grup mai divers de designeri şi agentii de publicitate a creat nevoia unui sistem de identitate vizuală cuprinzător, care să însoţească logo-ul.

Astăzi
Nevoile pe care le întâmpinăm astăzi sunt un rezultat direct a două mii de ani de evoluţie în domeniul identităţii vizuale. La fel ca rolul managementului şi al practicilor în afaceri, şi rolul logo-ului s-a schimbat. Se pune acum un accent puternic pe munca de echipă şi pe procesul creativ, pentru fiecare persoană implicată într-un proiect. Logo-ul şi sistemul de identitate care îl susţine nu trebuie să vorbească doar unei audienţe externe, dar trebuie sa ofere o viziune clară şi audienţei interne. Logo-ul va fi folosit şi abuzat de departamente din cadrul firmei, de către consultanţi din afara firmei, de către agenţii de publicitate şi web designeri. Un simplu semn pentru identificare nu este suficient. Un mesaj clar transmis unei audienţe largi şi diverse pe o durată mare de timp este crucială. Identificarea este necesară, nu doar pentru creator şi client, dar şi pentru audienţă.